Legile jocului se constituie în biblia fotbalului. Sunt 17 mari şi late. Pe lîngă ele mai sunt alte vreo 100 de pagini de referinţe care să le facă inteligibile, deşi sunt de fapt foarte simple. Cea mai importantă lege mi se pare aceea care vorbeşte despre spiritul fotbalului. Toate legile, absolut toate, trebuie să ţină cont de asta. De ceea ce înseamnă acest spirit al fotbalului, un joc pînă la urmă, nu o listă de date contabile seci, reci şi inatacabile. Aşadar, despre off-side. E aceea situaţie cînd un jucător se află…afară din joc. Ca să fii afară din joc trebuie să participi activ la joc, înainte de toate. Adică, să fii şi apt şi dornic şi implicat. Un jucător este în off-side dacă între el şi linia porţii adverse, în momentul în care i se transmite mingea şi el intenţionează să o joace, sau obţine un avantaj, adică este implicat activ, nu se mai află decît un singur adversar.E simlă regula, o ştim cu toţii. Două vorbe despre off-side-ul de la primul gol olandez împotriva Italiei. UEFA a încercat să explice cum că de fapt n-a fost, pentru că în afara terenului, în spatele porţii, Panucci, făcea parte din joc. Pentru că nu ceruse acceptul arbitrului să iasă de pe teren. Băieţii ăştia de la UEFA nu sunt doar de rîsul lumii, ne mai cred şi imbecili. M-am tot uitat la reluări şi este evident că Panucci, care doar ce-şi luase un pumn în cap de la Buffon, era în afara terenului lovit, nu aşa, de plăcere. Şi e la fel de clar că n-avea cum să ceară acceptul arbitrului să stea pe jos lovit. Astfel, în spiritul jocului, nu poate fi luat în calcul ca fiind jucător activ. Bine, mi-e clar că UEFA nu e capabilă să recunoască vreodată greşelile arbitrilor săi şi nu m-ar mira să ni se spună mîine că şi golul de 4-1 marcat de Fabregas ruşilor a fost regulamentar, chiar dacă a fost din offside.
Acum, că tot am vorbit despre italieni, hai să inventăm scandaluri. Ziariştii scriu că Mutu n-a dat mîna cu Piţurcă atunci cînd a fost schimbat, în meciul cu Franţa. Apoi că decarul a cerut să atacăm mai mult, fiind nemulţumit de tactica defensivă a selecţionerului. Mai scriu că, se pare!, că Piţurcă ar fi nemulţumit de cum s-a pregătit Mutu înainte de Euro. Şi tot din astea… Nimeni nu vrea să scrie însă despre singurul moment cu adevărat important al acestei aşa-zise dispute între vedetă şi antrenor. Vam văzut la TVR imaginea. Victor Piţurcă intră în vestiar zîmbitor, după meciul cu Franţa şi trece pe rînd pe la fiecare dintre jucători, bătînd cuba cu ei. Mutu e în picioare şi cînd antrenorul ajunge în dreptul lui cei doi rîd senin unul la celălalt şi se îmbrăţişază. E singurul jucător pe care, acolo, în vestiar, l-a îmbrăţişat Piţi.
Colegul Radu Banciu, care e tobă de fotbal şi a cărui minte se scurcircuitează matematic într-un fel total neobişnuit, a calculat că ne putem califica şi cu două puncte. Şi nu e voprba aici despre vreo fantezie să te pufnească rîsul. Vreau să zic de fapt că e foarte posibil să ne ajungă doar două puncte ca să mergem în sferturi. Unul îl avem deja. Mai facem un egal cu Italia şi în aceeaşi zi Olanda bate Franţa cu 2-0. Sau la două goluri diferenţă. În ultima rundă, noi luam bătaie la limită de la batavi şi Italia termină egal cu Franţa. Astfel, la final, Olanda va avea 9 puncte, noi, italienii şi francezii cîte două. Şi atunci, la golaveraj, vom fi primii. Zău dacă nu e realizabilă chestia asta. Ciprian Marica s-a lovit cap în cap cu Marius Niculae şi după ce a fost dus la spital, se pare că s-a simţit rău la hotel şi a vomitat. Va rata meciul cu Italia. Nu-i nici bine, nici rău, pentru ceea ce urmează să fie meciul contra campionilor lumii. E groaznic doar pentru el, pentru jucător. Asta ca să lămurim faptul că ceea ce îmi place mult de tot la Piţurcă e tocmai capacitatea de a scoate rezultate cu diferiţi jucători. Nimeni nu e pentru el bătut în cuie. A început şi Spania. Cu motoarele turate la maxim. David Villa e golgheterul turneului după un singur meci. Ibericii m-au vrăjit din nou, dar îmi miroase a chix prin sferturi sau semifinale. Nu ştiu de ce, parcă nu-i văd deloc o echipă de cursă lungă. Ruşii, pe de altă parte, cred că mai sunt încă favoriţi la calificare, în grupă cu Grecia şi Suedia. N-au jucat deloc rău, dar în apărare au fost naivi pînă la lacrimi. Plus că la 0-1 au avut o bară. Problema lor e că împotriva Spaniei au acceptat să joace deschis, pe contre şi în viteză. Aşa se face că acţiunile lor s-au irosit de la mici detalii, ale spaniolilor s-au finalizat la fel. A fost însă, estetic vorbind, meciul cel mai bun al turneului. La naiba, în două partide ale grupei D s-au marcat goluri cît în restul competiţiei pînă acum. Şi fotbalul e totuşi sportul acela în care golurile contează. Golul primei faze a grupelor e pentru mine cel al lui Ibrahimovic, chit că pe suedezi nu o să-i înghit nicodată, cu stilul lor de forestieri destoinici gata să doboare toţi copacii care le ies în cale. Dar execuţia aceasta, cu mingea trimisă rectiliniu în vinclul porţii campioanei continentale, mi-a tăiat răsuflarea. La reluare am văzut cum i s-a mişcat laba piciorului, am crezut că a făcut entorsă la gleznă. Biomecanica acestui jucător total atipic m-a uimit tot timpul şi încă o dată azi. Ca o compensaţi pe minus, a venit golul doi al scandinavilor, o ruşine de minge strecurată printre picioarele lui Nikopolidis dintr-un carambol.