Un polonez get beget, născut în Silezia superioară, aproape de graniţele cu Austria şi Ungaria, a bătut Polonia în contul Germaniei. Pasa la primul gol i-a dat-o tot un polonez, născut şi el tot în Silezia. Lukas Podolski şi Miroslav Klose. Acasă, cu părinţii, cu fraţii, vorbesc poloneză. Pe teren, între ei, se zice că fac la fel. Între Opole, oraşul unde s-a născut Miroslav, şi Gliwice, unde a venit pe lume Lukas, sunt vreo 30 de kilometri. Waldemar, tatăl lui Lukas, a jucat fotbal la mai multe cluburi poloneze din prima ligă, iar mama sa handbal în oraşul natal. Jozef Klose a jucat pentru Odra Opole şi Auxerre, în Franţa, de asemenea pentru naţionala poloneză. Barbara Jez, mama lui Miroslav, are 82 de meciuri în echipa naţională de handbal a Poloniei. În fine, încă un detaliu. Iubita lui Lukas, care-i va dărui un fiu în acest an, este o poloneză get beget, Monika Puchalski, pe care a cunoscut-o acum doi ani într-o vacanţă la bunici. În 2002, cînd abia jucase cîteva meciuri pentru FC Koln în Bundesliga, presa poloneză i-a sugerat selecţionerului de atunci, Pawel Janas, să-l cheme la lot. Ziariştii discutaseră cu tînărul atacant şi Lukas era încîntat de posibilitatea de a juca pentru naţionala ţării sale natale. Nu mai că Janas a spus că are în Polonia o mulţime de atacanţi mai talentaţi şi mai eficienţi. Polonia plînge acum pentru că tocmai el, care în copilăria ştia pe de rost marile echipe medaliate cu bronz la mondialele din 74 şi din 82, care crescuse visîndu-l pe Boniek, tocmai copilul care la 17 ani încă mai spera la tricoul roşu al naţionalei tatălui său, el a învins-o. A marcat de două ori şi nu s-a bucurat exploziv niciodată. Oare ce-o fi fost în sufletul lui? Dar în sufletul tatălui său polonez, al tatălui lui Miroslav, al bunicilor de la Opole sau Gliwice, care stăteau în faţa televizoarelor rupţi în două între sîngele comun cu al nepoţilor şi cel comun cu al naţiunii? Germania mai are un polonez în lot, pe Piotr Trochowski, născut la Tczew, pe Vistula. Şi pe brazilianul cu origini maghiaro-panameze Kevin Kuranyi, născut şi crescut la Rio de Janeiro. Mai mult ca niciodată acest turneu final de campionat european ne relevă un fenomen care altădată era doar un accident. Exceptînd România, Olanda (ai cărei jucători s-au născut toţi pe teritoriul ţării, dar mulţi din familii cu descendenţe străine) şi Cehia, toate celelalte 13 participante au jucători naturalizaţi. Bine, croaţii n-au nici ei, dar asta numai pentru că brazilianul Eduardo s-a accidentat în Premier League, altfel ar fi fost titular. Ivica Vastic are 38 de ani, s-a născut în Croaţia, la Split, şi a jucat pentru Austria, împotriva Croaţiei, dezinvolt şi dornic de victorie. Căpitanul echipei, Andreas Ivanschitz vorbeşte acasă croata, care e limba părinţilor săi, emigraţi în Austria la începutul anilor 80. Ronald Gercaliu e un albanez ajuns la Viena cu părinţii pe cînd avea 11 ani. Acum e titular în naţionala uneia dintre gazdele Euro. Care-l mai are şi pe turkul Umit Korkmaz, născut la Viena din părinţi turci şi invitat acum 3 ani să joace în naţionala de tineret a Turciei, pe care a refuzat-o. Gyorgy Garics s-a născut în Ungaria, dar e în lotul Austriei. Polonia, învinsa Germaniei, îl are pe brazilianul Roger Guerreiro, abia naturalizat acum o lună şi jumătate. În grupa României e Franţa, care are probabil cei mai mulţi naturalizaţi. În DR Congo s-au născut Claude Makelele şi Steve Mandanda, în Senegal Patrice Evra şi Patrick Vieira, în Camerun Jean Alain Boumsong, în Guadelupe Lilian Thuram şi în Guiana Florent Malouda. Pînă şi Italia l-a naturalizat pe argentinianul Mauro Camoranesi. Iar Rusia îl are în lot pe ucrainianul Sergei Semak. Spania vine cu brazilianul naturalizat Marcos Senna, al cărui conaţional, Marco Mehmet Aurelio, joacă pentru Turcia. Pînă şi Grecia, campioana lumii, îl are în lot pe cehul Loukas Vintra, născut la Alberhich. În fine, Elveţia, gazdă a turneului, are de asemenea o listă lungă de naturalizaţi. Gelson Fernandes s-a născut în Insulele Capului Verde, Eldin Jakupovic, al treilea portar, în Bosnia, Valon Behrami, în Kosovo, iar Johan Djourou în Coasta de Fildeş. O listă lungă de naturalizaţi care s-au consacrat în Europa, şi nu-i mai amintesc aici pe cunoscuţii portughez-o brazilieni Pepe şi Deco. Nu ştiu dacă e o modă, dar se pare că e o mişcare eficientă poentru multe echipe naţionale care iau în calcul orice posibilitate de a-şi îmbunătăţii performanţele. Podolski şi Klose sunt exemplele cele mai recente şi mai nimerite în acest sens. Germania, care e cotată de către casele de pariuri britanice cu prima şansă la cîştigarea titlului european, a debutat perfect împotriva Poloniei datorită celor doi polonezi. Nemţii au jucat un fotbal ordonat, ca de obicei, dar m-a surprins tehnica lor şi mai ales viteza. După ce am văzut două candidate evidente pentru victoria finală, Portugalia şi acum Germania, aş zice că ultimii au avantajul unei mai bune organizări defensive. Lahm îmi pare, spre exemplu, cel mai bun fundaş dreapta din lume la acest moment. Desigur, Jens Lehman e de rîsul curcilor şi mi-a amintit de Zubizarreta în 1998, la mondialul francez, cînd s-a făcut de rîs tare rău cu nigerienii. Bine, pentru Zubi, născut şi crescut de Athletic, la Bilbao, m-a durut sufletul atunci. Acum, Lehman n-a comis-o, chit că a fost de o nesiguranţă înduioşătoare uneori. E drept că nu prea-i înghit pe nemţi, fotbalistic vorbind, dar echipa asta a lor de acum arată un pic altfel decît ceea ce am învăţat despre fotbalul germanilor. Parcă mai imaginativă, dar nu e asta nici o surpriză pînă la urmă. Imaginaţia vine mai degrabă de la naturalizaţi. Podolski, Klose…